Disclaimer: Singura legatura intre soferie si postul acesta este cuvantul “road”. 
Sper totusi ca asta nu va va impiedica sa cititi randurile de mai jos, daramite sa urmariti un film extraordinar.
Despre Revolutionary Road auzisem de la o prietena ca e un film trist, “asa si asa†ca sa citez. Prietena mea avea dreptate. Este un film trist, o drama inspirata nu de un caz real, ci de multe cazuri reale. Pana la un punct, Revolutionary Road este povestea fiecaruia dintre noi. Cu totii ne imaginam ca suntem speciali, ca suntem undeva deasupra celor din jur si asta nu e un lucru rau. De aici pornesc marile initiative, de aici vin ideile si faptele indraznete. Dar tot de aici provine si drama indusa de esec, nefericirea data de incapacitatea de a lupta sau de a ne asuma riscuri.
Sotii Wheeler, April si Frank, au plecat de la niste premise bune: tineri, frumosi, inteligenti, multe sperante, vise si multa iubire, chiar iubire dintr-aceea cu fluturi. Dupa cativa ani insa, s-au trezit prizonieri ai unei vieti anoste, o viata departe de ceea ce visau atunci cand erau tineri. O iubire aproape stinsa, doi copii, o casnica, un sot infidel cu un job insuportabil, dar care platea toate cheltuielile, o casa frumoasa in suburbii, niste vecini prietenosi – ingredientele unei vieti pe cat de sufocanta, pe atat de acceptata de societate si consfiintita ca fiind normala. Va spun sincer ca am inghitit in sec atunci cand April si Frank s-au hotarat sa-si schimbe viata. In momentul acela amandoi s-au metamorfozat. Si-au redescoperit iubirea, si-au redescoperit visele din tinerete si pentu cateva saptamani, cu doar cateva planuri de viitor, intraga lor viata s-a schimbat.  Planul sotilor Wheeler reprezinta visul fiecaruia dintre noi de a face ceva nebuneste, de a trai si de a simti viata la intensitate maxima. Actorii joaca excelent. In momentul in care decizia lor devine “publicaâ€, cei doi se transfigureaza. April apare in mai toate cadrele aranjata, zambitoare, Frank este tot numai zambet. Cuplul se regaseste si se solidifica. Incep sa se simta bine impreuna, glumesc impreuna, fac dragoste, sunt exact ca la inceput. Desigur, pentru cei din jur, decizia lor este una copilareasca, o nebunie, o infantilitate. Si asta doar pentru ca ei sunt mult prea obisnuiti cu viata pe care o duc. Nici nu-si mai pun problema daca le place sau nu, ci o accepta asa a devenit, iar visele din tinerete, evident, raman doar vise nebunesti. Mi-a placut foarte mult aceasta parte din film. Am rezonat cu ei si mi-am dorit sa faca faca schimbarea, sa reauseasca sa plece. Mi-am dorit, ca si April, sa poata trai din nou : “I wanted in. I just wanted us to live againâ€. La Frank, schimbarea este si mai evidenta. Ideea de libertatea l-a influentat atat de mult incat isi permite sa se creada liber si la locul de munca. Si devine creativ, devine relaxat. Si asta se vede imediat in rezultatul muncii sale. Curand ii este oferit un job mai bun, un salariu mai mare si de aici lucrurile se complica.  Planurile lor de viitor incep sa se clatine, iar April face o greseala tipica feminina, aceea de a presupune ca Frank este mai puternic decat este cu adevarat. Este greu sa lupti de unul singur pentru a reusi sa-ti implinesti visele, dar este si mai greu sa lupti in cuplu pentru ele. Filmul este o revelatie pentru cine vrea sa-l inteleaga. Dar e dureros sa-l intelegi pentru ca s-ar putea sa iti aduci aminte de visele pe care le-ai avut in tinerete si care au ramas doar vise, de iubirea pe care ti-ai dorit-o si pe care nu o mai ai, s-ar putea sa te uiti la realitatea ta si sa-ti dai seama ca tot ce ai este resemnare si acceptare.Â
Si atunci, in loc sa fie o “palma peste fataâ€, o trezire la realitate, Revolutionary Road ramane doar un film trist pe care nu vrei sa-l revezi prea curand.
Dincolo de intriga, Revolutionary Road este un film care merita sa fie vazut fie doar pentru jocul celor doi actori, Kate Winslet si Leonardo di Caprio. Au reusit sa contureze o iubire frumoasa, dar care s-a stins mocnit pe masura ce anii au trecut, pe masura ce obisnuinta le-a acaparat viata (exact asa cum se intampla celor mai multi dintre noi). M-a surprins foarte mult faptul ca desi cuplul avea doi copii, in toata povestea accentul nu a fost pus aproape deloc pe acestia din urma. Filmul exemplifica ideea ca parintii nu ar trebui sa traiasca prin si pentru copii. Vietile lor ar trebui sa fie separate, iar copii in sine ar trebui sa fie inca o piesa din puzzle-ul numit viata, si nu viata in sine.  Prin urmare, nu conteaza cati copii ai, cate datorii ai, cati prieteni ai sau nu ai.. Ideea este ca daca vrei sa faci ceva, puterea de a o face vine din tine insuti si doar atunci cand nu ai suficienta, te vei agata de orice pentru a te scuza fata de tine insuti si fata de ceilalti.   Am inteles apoi ca Revolutionary Road este povestea clasica a cuplului care nu reuseste sa se armonizeze. Este clasica poveste a doi oameni care se iubesc, dar care nu se cunosc suficient de bine decat atunci cand e prea tarziu si astfel, ajung sa isi insele reciproc asteptarile.Â
 Asa cum sugeram mai sus, sa urmaresti Revolutionary Road poate fi un “reality checkâ€. Iti traiesti visele sau te afli in “normalitateâ€?Â
Mai jos am trecut citatele mele preferate din film. Poate nu intamplator, April, initiatoare “revolutieiâ€, este cea careia ii apartin: “if you don’t try at anything, you can’t fail†; “it takes backbone to lead the life you want, Frankâ€
 Sper ca v-am starnit cat de cat curiozitatea si va doresc Vizionare placuta! 
P.S. Aici puteti urmari trailerul filmului
Mai 7th, 2009 at 5:27 pm
Am vazut si eu filmul. Recunosc ca nu prea imi plac filmele cu sad ending. Avem destule din astea in viata, si cand ma duc la film tot asta sa vad?
Mai 7th, 2009 at 5:33 pm
Pai, Cristina, cu ocazia filmului poate se mai trezeste lumea la realitatea…adica nu trebuie neaparat sa avem “sad ending” in vietile noastre si pentru asta e suficient sa iti dai seama ca te indrepti spre un “sad ending” si sa incerci sa faci o schimbare…nu crezi?
Cristina e cam pesimista, dar eu tot va recomand sa vedeti filmul…:D
Mai 7th, 2009 at 6:28 pm
Imi permit sa va povestesc filmul din ochii mei nestersi inca de la Titanic (de ras bineinteles)… Deci… micutza Kate foarte suparata ca a plecat spre New York cu micul print Leo si acesta a parasit-o la mijlocul drumului lasanadu-se la fund, si-a propus sa-si mai incerce puterile intr-un film. Suparata ca nu vazuse Parisul ii propune micutului print sa lase casa, masa, job, bani, prieteni (asa cum erau ei)…absolut tot pentru a pleca unde? Pai unde pleaca omu’ cand vrea sa isi reconstruiasca viata? La Paaariiissss!! Da! Exact acolo .
Acum toata lumea stie ca americanii sunt primiti cu bratele deschise in romanticul oras si ca francezii pot accepta foarte usor un strain!
Weehhh cata ospitalitate , caldura si sprijin!? Locul ideal unde sa iti incepi viata de la zero! Sincer pe mine m-a deranjat faptul ca micuta Kate l-a pus sa renunte pana si la amanta … hmmm pana aici !? Hay ca restul mai puteau fi trecute cu vederea , dar la amanta?
In fine il pune sa renunte la toate astea, el incearca sa se convinga ca este ceea ce vrea, dar datorita intarzierii sale in actiuni , ei i se face de nebunie.
Dandu-si seama ca el mai intarzie un pic ea se gandeste ca e cazul sa inebuneasca! Adevarul ca i-a demonstrat ca este omul cu care poti sa sa mergi pana in panzele albe, peste mari si tari…!?
Pot sa spun ca mi-a placut ca micuta Kate cerea toate astea fara a avea nimic de pierdut. Foarte frumos … sincer si mie mi-ar placea sa joc la ruleta toti banii altuia daca castigul ar fi si al meu… Ea de fapt se comporta ca un gambler care ii prezinta toate avantajele castigului, si i le si impune totodata!
PS : Oare ce gandeste barbatul lui Kate Winslet vazand-o a doua sau a treia oara in pat cu Di Caprio? Cred ca s-a resemnat deja!
)
Mai 7th, 2009 at 7:42 pm
M-am hotarat intr-o zi de duminica sa ma duc la cinema sa vad un film bun. Ce am ales?! Revolutionary Road! Recunosc ca nu am vazut trailer-ul, asa cum obisnuiam sa fac. De ce?! Pentru ca eram trista si am zis sa aleg la intamplare. Se pare ca nu a fost totusi o ‘intamplare’ alegand tocmai acest film. M-am regasit in el.
Anka are dreptate! Nu trebuie neaparat sa avem un ’sad ending’ in vietile noastre, dar cati dintre noi constientizam ca ne indreaptam spre el si cat curaj, cata vointa avem sa schimbam asta?!
Mai 8th, 2009 at 12:31 am
“Traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima!” Nu mi s-a intamplat o data sa imi dau seama ca este o conduita buna aceasta zicala. Si totusi nu trebuie sa ne impunem teluri marete pentru a le atinge pur si simplu.
Consider ca fiecare zi din viata noastra este o provocare si poate fi una cu totul speciala sau una banala. Totul cu siguranta depinde numai de noi .
Viata banala este facuta pentru oameni banali.
Atat de simplu!
Mai 8th, 2009 at 10:36 am
@ Andi
Foarte amuzant primul comment. Vad ca il victimizezi pe saracul Frank de zici ca nenorocita aia de April/Kate nu a facut altceva decat sa-l manipuleze, sa-l imbrobodeasca mai bine. Nu cred ca ai dreptate prin simplul fapt ca filmul asta e povestea unui cuplu, nu e a lui Frank si nici a lui April. E un cuplu! Barbat roman fiind, probabil ca ti s-a “zburlit parul pe spinare” la vederea gesturilor lui Kate, care cine stie de cine iti aminteau din experienta personala. :d I
Mai 8th, 2009 at 3:46 pm
Nu am vazut filmul…gata…l-am trecut pe lista filmelor “must see”. Vezi daca faci good PR:> Sa te astepti la un comentariu pe masura dupa vizionare.
Mai 8th, 2009 at 3:51 pm
Si eu sunt de principiu ca putem face lucruri extraordinare daca avem curajul sa ne asumam anumite riscuri. Totusi cei mai multi nu o fac. Raman nehotarati ca si cum viata ar fi vesnica…suntem prizonierii propriei minti.
Mai 19th, 2009 at 5:39 pm
Viata este o alegere. As dori sa vad ce spui despre “Les invasions barbares”
Sa traiesti experientele lumii in care traiesti ca ale tale, sa te bucuri de fiecare secunda fara ca mai tarziu sa vrei sa o elimini din viata ta, sa… de fapt asa de multe cuvinte de spus in privinta filmului acela. Sa-l vezi
Mai 19th, 2009 at 5:45 pm
Mersi, Dan. M-ai facut curioasa, asa ca o sa caut sigur filmul asta despre care zici “Les invasiones barbares”
Mai 20th, 2009 at 11:29 am
http://www.imdb.com/title/tt0338135/
look here
Mai 20th, 2009 at 12:42 pm
Promite filmul…o sa il descarc cat de curand.
si dupa aia o sa scriu cum a fost 
Mai 20th, 2009 at 2:26 pm
Rezonez la mesajul lui Andi, nu pentru ca am fi aceeasi “specie”, dar chiar are dreptate. Overall, filmul e ok si trist. Dar filmul nu a putut sa ma atinga foarte tare la sentiment (”fluvii de lacrimi” am auzit din partea altora), pentru ca de la inceput mi s-a parut ca s-a dorit sa se dramatizeze cu orice pret un caz de familie care ar fi avut toate ingredientele sa fie un cuplu de familie reusit.
Incepuse sa ma enerveze treptat filmul, pt ca draguta Kate era mereu ingandurata, frustrata parca, cu crampe de intelepciune pe alocuri, tacuta si mereu visatoare, enervant de nerealista……doar pentru ca ea avea un val pe ochi si nu mai putea trai daca nu ajungea la Paris. Brusc ea vrea sa renunte la tot, din momentul ce are o epifanie, data de niste poze care o rascolesc.
Nu vreau sa “mestec” aceleasi comentariu ca al lui adi. Dar filmul e nerealist. Pe langa astea sa nu uitam de epoca in care traiau. O drama este atunci cand simti ca si tu poti sa fii oricand ca ei, dar sa nu depasim barierele realului.
Drama nu este neaparat, atunci cand eu visez sa ajung pe Luna (asa cum kate vroia la Paris) si imi tai venele cu lama, pt ca iubita sau parintii nu ma sustin si nu imi indeplinesc visul.
Nu vreau sa cad cu acest mesaj in categoria barbatiilor care nu le intelege pe femei. Observ ca se incearca cu totdinadinsul sa ajungem la prostescul cliseu “vesnicul razboi dintre sexe”.
Mai 20th, 2009 at 3:14 pm
Per total, mie Revolutionary Road mi-a lasat in urma o stare de draci maximi. Si sunt femeie, ca tot spuneti ca nu este film apreciat de barbati. Se pare ca mai sunt si femei ca mine care nu l-au apreciat. Filmul mi s-a parut nemotivat, nerealist, deci in acest caz particular chiar rezonez cu opiniile lui Andi si Horia.
Inteleg ideea gardului vopsit al familiei in care totul merge bine si in spatele caruia se ascund frustrari adanci. Inteleg si ideea societatii care ingradeste. Mai departe de aici, in cuplul celor 2, nu am reusit sa prind motivatiile.
Partea cu Parisul este o imaturitate – este genul acela de copilarie pe care iti doresti sa o faci pentru a nu iti asuma alte decizii in viata reala. Cred ca cei 2 ar fi putut sa infrunte realitatea si ce nu merge bine in vietile lor. Spre exemplu, jobul. Si pentru asta nu ar fi avut nevoie sa plece la Paris. Este genul de copilarie in care esti blocat intr-o situatie careia nu ii vezi solutia si astepti ca aceasta sa apara din exterior. Cei 2 nu realizeaza ca ar trebui sa caute in interior solutia la problema relatiei lor.
Eu nu cred ca este Kate cea care greseste. nici Frank. Nu vad aici si nici in comentariile voastre o problema a razboiului intre sexe. Eu cred sincer doar ca este vorba despre un film care mimeaza profunzimea, fiind in realitate plat si nemotivat.
Apropo de ceea ce spui cu parintii care nu trebuie sa traiasca pentru copii, rezonez cu opina ta. Totusi, apropo de “April face o greseala tipica feminina, aceea de a presupune ca Frank este mai puternic decat este cu adevarat”, mi se pare o discriminare/generalizare care este poate prea dura. Eu nu cred din film ca se intelege nici ca ea este pregatita cu adevarat sa lupte, sa fie adult, sau macar sa plece la Paris. Cei 2 nu isi asuma, asteapta din exterior, se comporta amandoi infantil. Decizia lor de a pleca la Paris nu este ea in sine infantila – eu chiar sunt pentru ideea de a iesi din context, a apuca fraiele vietii si a face lucruri altfel decat toata lumea – ci decizia in modul infantil in care o iau ei.
Eu am apreciat la Revolutionary Road actorii, regia. In rest, filmul a fost clar facut in stilul American Beauty de regizorul American Beauty pentru ca nevasta regizorului – de altfel actrita mea preferata si pe care o apreciez in mod deosebit – sa ia un premiu Oscar. Ma bucur sincer mult ca Winslet a luat Oscar pentru un alt rol si ca filmul Revolutionary Road a fost total ocolit de Oscaruri. O parere mai detaliata despre Revolutionary Road aici.
Mai 20th, 2009 at 3:17 pm
Apropo de Revolutionary Road chiar se potriveste perfect pentru cei 2 insuratei citatul:
Life is what happens to you while you’re busy making other plans. — John Lennon
Mai 21st, 2009 at 3:34 pm
Vad ca toata lumea o tine sus si tare cu cat de nerealist este filmul. Oameni buni sunt toate ingredientele unei vieti reale:
- cuplu cu probleme,
- cautarea solutiei la problemele relatiei in afara relatiei,
- traitul in trecut,
- iresponsabilitate si neasumare,
- lipsa de comunicare,
- ambitie
- teama de esec
Sa mai continui?
Parisul e doar pretextul filmului, nu-l luati ad litteram. Putea la fel de bine sa fie o calatorie pe Luna cum a spus Horia.
Mai 21st, 2009 at 7:17 pm
@ Andi
Foarte amuzant comentariul tau, dar ma tem ca ai pierdut esentialul. In film nu e vorba literalmente despre Paris, capitala Frantei. “micuta Kate cerea toate astea fara a avea nimic de pierdut. Foarte frumos … sincer si mie mi-ar placea sa joc la ruleta toti banii altuia daca castigul ar fi si al meu… ” foarte tare… Sa indraznesc sa-ti cer o definitie a cuplului?
Mai 22nd, 2009 at 5:04 pm
Nu stiu despre voi (de fapt, stiu, citind comentarille de mai sus), dar eu am fost total in consens cu ideea filmului. Nu m-a deranjat nici una din deciziile personajelor si nici nu le-am contestat comportamentul. OK, poate s-a dramatizat si exagerat putin cu gravitatea situatiei, dar pana la urma filmul asta s-a vrut: o drama, nu? Un film, care nu este facut sa reflecte realitatea, ci – in cazul de fata – sa ne determine sa reflectam. Sau cel putin pe mine m-a pus serios pe ganduri. Scop atins, dupa mine. Regia si actorii sint de nota zece, filmul are un profund aer teatral. De muzica lui Newman nici nu mai zic, am ascultat vreo saptamana in continuu soundtrackul sub efectul filmului. Una peste alta, ma bucur ca am dat peste post-ul asta.