…din Constanta

Da, oare cum? Pai, in nenumarate feluri, dar am sa va povestesc ce am patit eu. Acum cateva zile va spuneam ca am facut pana si chiar ma gandeam ca probabil condusesem fara grija, luand la rand toate gropile de pe drumuri.

Acum doua vineri m-am dus la un service ca sa pun cauciucurile de vara. I-am rugat pe oameni sa se uite si la pana ca poate imi “reparau” si cauciucul. S-au uitat ei, dar mi-au spus ca nu pot sa faca nimic deoarece cauciucul este taiat in doua locuri pe exterior. In plus, mi-au explicat ca facusem pana deoarece camera pe care o aveam in anvelopa cedase. K…rewind…”Camera pe care o aveam in anvelopa?!??” “care camera?” Uite, exact asta de mai jos.

Mda, se pare ca aveam o camera de ARO in cauciucul de pe partea dreapta spate. Am fost literalmente socata.  Mai ca nu imi reveneam din uluire Mi-am adus aminte totusi ca in luna februarie am avut masina in service la AMG cu diverse reparatii de facut, dar si cu o anvelopa sparta de schimbat, asa ca nu a fost greu sa-mi dau seama de unde a aparut camera aceea de ARO. Cei de-au schimbat cauciucurile de iarna au mai pus putina sare pe rana spunandu-mi ca in orice moment camera ar fi putut sa explodeze. Si mi-am adus aminte ca imediat ce am luat masina din service am fost pana la Cluj. Si m-am enervat si mai tare. Eram un pic nedumerita de faptul ca initial anvelopa sparta era pe fata, si nu pe spate, unde facusem eu pana ultima oara, dar mi s-a explicat ca probabil cine a bagat camera , s-a gandit la siguranta mea…vezi, doamne, era mai periculos pe fata in caz de accident. Si iar mi-am amintit de Cluj si m-am enervat si mai rau…Hmm…eu sunt o tipa foarte draguta, amabila…dar sa nu ma calci pe coada…si mai ales, sa nu-mi pui viata in pericol, ca ma enervez. Prin urmare, am decis ca luni dimineata sa ma duc la AMG. Cand au auzit asta, tot de la cei de la service mi-au furnizat si un argument tehnic prin care sa dovedesc ca anvelopa sparta nu-mi fusese schimbata. So, here goes: am aflat ca toate anvelopele au o serie “DOT 1504”, cifrele reprezentand saptamana si anul in care au fost facute. Am facut testul si toate anvelopele mele de iarna aveau aceeasi serie. Deci nu schimbasera niciun cauciuc in februarie.

Luni dimineata m-am prezentat la service. Initial au incercat sa nege…ca vezi doamne ca ei nu mai au camere pe acolo de nu stiu cat timp…ca nu fac ei asa ceva….ca altcineva mi-a umblat la cauciucuri. Ce pot sa zic!??! Oamenii au incercat…pana cand mi-am pierdut rabdarea si le-am zis ca de rezolvat o rezolvam oricum, depinde de ei daca o facem frumos sau chemam si o a treia parte la discutii, cum ar fi…de ex., OPC-ul?!?

La scurt timp, am gasit solutia si am aflat si vinovatul. Era un pustiulica care facuse o eroare si ca orice pusti, in loc sa recunoasca ca a gresit, “a ascuns mizeria pe sub covor”. Intotdeauna sunt intelegatoare cand cineva greseste, mai ales atunci cand e vorba de o persoana tanara, aflata la inceput de drum, dar ma intristeaza sa constat ca a facut greseala pe socoteala mea. Adica..bun…ai gresit…incearca sa indrepti greseala, nu sa omori omul. Mai mult nu l-a dus mintea, asta e.

In fine, eu mi-am rezolvat problema (evident ) si am reusit sa mai scap si cu viata din povestea asta . Morala: verificati de doua ori munca facuta de cei din service-uri si nu uitati ca anvelopele au serie de identificare.

 

Disclaimer:  Singura legatura intre soferie si postul acesta este cuvantul “road”. Sper totusi ca asta nu va va impiedica sa cititi randurile de mai jos, daramite sa urmariti un film extraordinar.

Despre Revolutionary Road auzisem de la o prietena ca e un film trist, “asa si asa” ca sa citez.  Prietena mea avea dreptate.  Este un film trist, o drama inspirata nu de un caz real, ci de multe cazuri reale.  Pana la un punct, Revolutionary Road este povestea fiecaruia dintre noi.  Cu totii ne imaginam ca suntem speciali, ca suntem undeva deasupra celor din jur si asta nu e un lucru rau.  De aici pornesc marile initiative, de aici vin ideile si faptele indraznete.  Dar tot de aici provine si drama indusa de esec, nefericirea data de incapacitatea de a lupta sau de a ne asuma riscuri.

Sotii Wheeler, April si Frank, au plecat de la niste premise bune: tineri, frumosi, inteligenti, multe sperante, vise si multa iubire, chiar iubire dintr-aceea cu fluturi.  Dupa cativa ani insa, s-au trezit prizonieri ai unei vieti anoste, o viata departe de ceea ce visau atunci cand erau tineri.  O iubire aproape stinsa, doi copii, o casnica, un sot infidel cu un job insuportabil, dar care platea toate cheltuielile, o casa frumoasa in suburbii, niste vecini prietenosi – ingredientele unei vieti pe cat de sufocanta, pe atat de acceptata de societate si consfiintita ca fiind normala.  Va spun sincer ca am inghitit in sec atunci cand April si Frank s-au hotarat sa-si schimbe viata. In momentul acela amandoi s-au metamorfozat. Si-au redescoperit iubirea, si-au redescoperit visele din tinerete si pentu cateva saptamani, cu doar cateva planuri de viitor, intraga lor viata s-a schimbat.  Planul sotilor Wheeler reprezinta visul fiecaruia dintre noi de a face ceva nebuneste, de a trai si de a simti viata la intensitate maxima. Actorii joaca excelent.  In momentul in care decizia lor devine “publica”, cei doi se transfigureaza. April apare in mai toate cadrele aranjata, zambitoare, Frank este tot numai zambet.  Cuplul se regaseste si se solidifica.  Incep sa se simta bine impreuna, glumesc impreuna, fac dragoste, sunt exact ca la inceput. Desigur, pentru cei din jur, decizia lor este una copilareasca, o nebunie, o infantilitate.  Si asta doar pentru ca ei sunt mult prea obisnuiti cu viata pe care o duc.  Nici nu-si mai pun problema daca le place sau nu, ci o accepta asa a devenit, iar visele din tinerete, evident, raman doar vise nebunesti.  Mi-a placut foarte mult aceasta parte din film.  Am rezonat cu ei si mi-am dorit sa faca faca schimbarea, sa reauseasca sa plece.  Mi-am dorit, ca si April, sa poata trai din nou : “I wanted in.  I just wanted us to live again”. La Frank, schimbarea este si mai evidenta.  Ideea de libertatea l-a influentat atat de mult incat isi permite sa se creada liber si la locul de munca. Si devine creativ, devine relaxat.  Si asta se vede imediat in rezultatul muncii sale.  Curand ii este oferit un job mai bun, un salariu mai mare si de aici lucrurile se complica.  Planurile lor de viitor incep sa se clatine, iar April face o greseala tipica feminina, aceea de a presupune ca Frank este mai puternic decat este cu adevarat. Este greu sa lupti de unul singur pentru a reusi sa-ti implinesti visele, dar este si mai greu sa lupti in cuplu pentru ele. Filmul este o revelatie pentru cine vrea sa-l inteleaga. Dar e dureros sa-l intelegi pentru ca s-ar putea sa iti aduci aminte de visele pe care le-ai avut in tinerete si care au ramas doar vise, de iubirea pe care ti-ai dorit-o si  pe care nu o mai ai, s-ar putea sa te uiti la realitatea ta si sa-ti dai seama ca tot ce ai este resemnare si acceptare. 

Si atunci, in loc sa fie o “palma peste fata”, o trezire la realitate, Revolutionary Road ramane doar un film trist pe care nu vrei sa-l revezi prea curand.

Dincolo de intriga, Revolutionary Road este un film care merita sa fie vazut fie doar pentru  jocul celor doi actori, Kate Winslet si Leonardo di Caprio.  Au reusit sa contureze o iubire frumoasa, dar care s-a stins mocnit pe masura ce anii au trecut, pe masura ce obisnuinta le-a acaparat viata (exact asa cum se intampla celor mai multi dintre noi).  M-a surprins foarte mult faptul ca desi cuplul avea doi copii, in toata povestea accentul nu a fost pus aproape deloc pe acestia din urma. Filmul exemplifica ideea ca parintii nu ar trebui sa traiasca prin si pentru copii. Vietile lor ar trebui sa fie separate, iar copii in sine ar trebui sa fie inca o piesa din puzzle-ul numit viata, si nu viata in sine.  Prin urmare, nu conteaza cati copii ai, cate datorii ai, cati prieteni ai sau nu ai.. Ideea este ca daca vrei sa faci ceva, puterea de a o face vine din tine insuti si doar atunci cand nu ai suficienta, te vei agata de orice pentru a te scuza fata de tine insuti si fata de ceilalti.   Am inteles apoi ca Revolutionary Road este povestea clasica a cuplului care nu reuseste sa se armonizeze.  Este clasica poveste a doi oameni care se iubesc, dar care nu se cunosc suficient de bine decat atunci cand e prea tarziu si astfel, ajung sa isi insele reciproc asteptarile. 

 Asa cum sugeram mai sus, sa urmaresti Revolutionary Road poate fi un “reality check”.  Iti traiesti visele sau te afli in “normalitate”? 

Mai jos am trecut citatele mele preferate din film.  Poate nu intamplator, April, initiatoare “revolutiei”, este cea careia ii apartin:  “if you don’t try at anything, you can’t fail” ; “it takes backbone to lead the life you want, Frank”

 Sper ca v-am starnit cat de cat curiozitatea si va doresc Vizionare placuta!

P.S. Aici puteti urmari trailerul filmului

Doi intr-o saptamana.  I-am prins, i-am pozat.  In principiu, sa ai un mini-Tv in masina nu e un lucru rau. Poate fi chiar amuzant pentru pasageri, dar nu neaparat si pentru soferi.  De fapt, chiar am o problema cu cei care se uita la tv in timp ce conduc.  Si va spun eu ca se uita, ca m-am uitat si eu la ei, altfel nu scriam.  Am mers mai demult cu un Q7 care avea din fabrica un astfel de mini-Tv, dar tot din fabrica era setat sa se inchida automat in momentul in care masina se punea in miscare.  Ma rog, nemtii astia-s prosti…adevaratii soferi sunt in Romania.  Soferii romani sunt invatati cu tv-uri, cu muzici, cu de toate…ce nu stie romanu’ sa faca? Iar de taximetrsiti ce sa mai zic?!? sunt oameni cu atata experienta la condus…Offf, mor cand aud dintr-astea ca imediat imi rasuna in minte fragmente gen jurnalul de la ora 17:  “intr-o fractiune de secunda, a pierdut controlul volanului…”

]]> http://jurnaldesoferita.eva.ro/de-prin-trafic-adunate/original-romanian-style/feed/ 3 http://jurnaldesoferita.eva.ro/funny-stuff/audi-sau-bmw/ http://jurnaldesoferita.eva.ro/funny-stuff/audi-sau-bmw/#comments Wed, 22 Apr 2009 21:44:07 +0000 Georgiado http://jurnaldesoferita.eva.ro/?p=77

Eu personal prefer Audi, dar trebuie sa recunosc ca in aceasta “partida de sah” cei de la BMW au fost mai buni. Este evident ca numai in Statele Unite se putea intampla asa ceva.  Foarte creativi oamenii de la BMW si foarte amuzanta initiativa!

Sursa:  bmwblog.com

Prin urmare, am pornit incet, cu grija spre casa.  M-am dus la o benzinarie din apropriere ca sa verific daca e pana sau nu.  Era. Si una destul de mare chiar.  Una peste alta, am vorbit cu unul dintre baietii de la benzinarie sa imi schimbe roata.  Am scos “ingredintele” si am inceput sa ma uit foarte atenta la ce face.  Abia pusese cricul, cand l-am intrerupt.  L-am rugat sa stea langa mine si sa-mi spuna ce sa fac, eventual sa ma opreasca in caz ca fac ceva gresit.  Sa ridici masina folosind cricul e mult mai usor decat mi-am imaginat.  Mai greu a fost sa scot “suruburile” de la roata. Nu cred ca se cheama asa…daca stie cineva, sa-mi spuna si mie.  Cert este ca supervizata de baiatul de la benzinarie, am schimbat si roata.  Recunosc ca m-a mai ajutat si el, dar eu am fost foarte incantata de mine si am avut un extraordinar sentiment de multumire.  Va recomand si voua sa incercati treaba asta cu rezolvatul penei…Pe langa sentimentul de satisfactie personala, s-ar putea sa mai apara si alte “beneficii”.  De exemplu, toti prietenii de sex masculin carora le-am povestit, ca m-am laudat, evident , au avut o reactie de genul: “hmmm, sexy”/”hot” si alte variatiuni pe aceeasi tema.   Aaah, si la benzinarie am avut oferte suplimentare de ajutor si chiar zambete “flirtacioase”.  Eu stiu ca barbatilor le place sa fie eroii salvatori, dar uneori le mai place sa vada si putina initiativa.  So, vorbiti cu prietenii, iubitii…puteti sa faceti o simulare…cine stie ce altceva o sa mai iasa

 

Adica fara bun-simt si fara sa te gandesti ca mai sunt alte cateva milioane de prosti cu masina care seara vor si ei sa parcheze undeva…acum stau si ma gandesc ca poate astuia i-a cumparat maica-sa vreo doua bucati locuri de parcare direct pe soseaua  Pantelimon…saracu’

Pe la ora 23.00 eram in oras la masa cu niste prieteni.  Masina o lasasem acasa parcata in fata blocului.  La un moment-dat vad ca ma suna cel mai bun prieten al meu.  Raspund si conversatia s-a derulat ceva de genul:

- Ce ai patit la masina?

- Ce am patit la masina? …

- Tu nu stii ce s-a intamplat cu masina ta?

- Nu…ce s-a intamplat?

- Pai, masina ta e varza, e muci…lovita… si asa  mai departe

Masina mea arata cam asa…

Masina mea era parcata sau, mai bine zis, fusese parcata pe soseaua Pantelimon.  La ora 23, din cauza impactului era deja parcata pe trotuar, cel putin cu rotile din fata.  Cauciucul din fata dreapta era spart, roata de rezerva era blocata pentru ca partea din spate a masinii era facuta acordeon si cei de la Politie imi spuneau ca trebuie sa vin cu masina la sectie ca sa declar accidentul.

Intre timp a venit pe acolo si autorul accidentului.  Se pare ca individul mergea cu viteza foarte mare…”viteza luminii” ca sa citez pe cineva si a derapat in momentul in care o masina din fata lui a vrut sa faca brusc stanga.  A reusit sa avarieze 5 masini dintre care a  mea a fost cea mai distrusa.  Evident )  Coloratul autor a stat cu mainile in buzunar si s-a uitat la cei doi oameni care se chinuiau sa scoata roata de rezerva din fostul portbagaj.  Intr-un final s-a plictisit, s-a urcat in taxi si a plecat, dar nu inainte sa ma anunte ca imi facuse program pentru a doua zi la 7 dimineata sa fiu la politie, ca acum era prea aglomerat…

Pe la ora 1 am plecat spre politie.  Era aglomerat, drept si prin urmare, mi-am luat numar si m-am dus a doua zi la ora 12.  Masina am lasat-o in curtea politiei peste noapte si pe de o parte, aproape ca ma rugam sa o fure sau sa pice ceva din cer peste ea si sa fie dauna totala.

Joi am gasit-o tot acolo si am inceput sa iau drumul asigurarilor si al service-urilor.

Mi-am sunat fostul prieten de la care am cumparat masina si l-am rugat sa inceteze cu blestemele.  Cred ca mai am putin si o duc la biserica…:)